Rețetă de Tort Snickers Raw ușor de făcut – Sărat și dulce

Echipa Planteea a pregătit pentru voi 2 rețete de Tort Snickers Raw, ușor de făcut și senzațional de gustoase. Acum vă puteți bucura de tortul vostru preferat fără sentimente de vinovăție!

Tort Snickers Raw – Varianta Sărată (1)

Verificați mai jos ingredientele necesare pentru ambele variante Snickers (sărat și dulce), ușor de făcut, și mai ușor de savurat!

Stratul de Nuga :

–      400g unt de migdale

–      3 linguri faina de cocos

–      4 linguri sirop de arțar

Se mixează toate ingredientele bine într-un robot cu lama S sau blender, iar compoziția rezultată se presează pe fundul unei tăvi detașabile.

Stratul de Caramel:

–     400g curmale

–     Nuca pecan

–     Un praf de sare

Se mixează curmalele într-un robot cu lama S sau blender. Dacă vă doriți o compoziție mai puțin caramelizată, se poate adăuga apa sau se pot hidrata curmalele. Întindem caramelul peste nugă, așezăm nucile pecan și presărăm un praf de sare.

Stratul de Ciocolata:

–      175 g unt de cacao

–      4 linguri cacao

–      2 linguri sirop de arțar sau după preferință

Topim untul de cacao la bain-marie, adăugam cacaoa și siropul de arțar și amestecăm bine. Lăsăm compoziția de ciocolată la rece până când capătă o consistență de cremă, apoi o întindem peste stratul de caramel și nuci.

Mai putem presăra alune de pădure sau ce vă inspiră.

Enjoy!

Tort Snickers Raw – Varianta Dulce (2)

Stratul de Nuga :

– 180g făină de migdale

– 40g făină de cocos

– 2 lingurițe pudră de mesquite

–  30g (aprox. 6 lingurițe) ulei de cocos 50g sirop de cocos/ sirop de agave/ sirop de arțar

–  100 ml lapte vegetal

Amestecăm toate ingredientele uscate, adăugam uleiul de cocos topit la bain-marie, îndulcitorul și punem treptat laptele vegetal. Mixăm bine compoziția până devine cremă și o presăm pe fundul unei tăvi detașabile. Se dă la congelator.

Stratul de Caramel:

–    100g curmale fără sâmburi

–     50g arahide crude

Se mixează curmalele într-un robot cu lama S sau blender. Se oprește robotul din când în când pentru a aduna compoziția cu o spatulă.

Întindem caramelul peste nuga și punem arahidele. Se dă din nou la congelator.

Stratul de Ciocolată:

–          ulei de cocos – 50g

–          sirop de cocos/ sirop de agave/ sirop de arțar – 15g ( sau dupa gust)

–          cacao crudă – 3-4 linguri

Topim uleiul de cocos la bain-marie, adaugam cacaoa, indulcitorul si amestecam bine. Turnam ciocolata peste stratul de nuga cu caramel de la congelator. Ciocolata se va întări imediat datorită straturilor reci.

Spor la prăjiturit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.