Ceaiul de salvie – Beneficii, proprietăți, utilizări

Considerată sacră în Antichitate, atunci când se organizau adevărate ritualuri în perioada în care se culegea, salvia este un excelent medicament, nu doar un condiment nelipsit din bucătărie. Un vechi proverb chinezesc spune: „cine are salvie în casă nu lasă bătrânețea să se apropie“.

Salvia este o plantă erbacee. Există mai multe specii de salvie, cele mai frecvente sunt salvia comună (Salvia officinalis) și salvia spaniola (Salvia lavandulaefolia). Numele de salvie provine din latinescul „salvere” și înseamnă „a vindeca”. Deloc întâmplator, daca ne gândim că salvia este folosită încă din cele mai vechi timpuri ca planta medicinală pentru a trata o gamă variată de afecțiuni.

Printre uimitoarele beneficii pentru sănătate☘️ ale salviei se numără: reducerea inflamației din organism, îmbunătățirea performanțelor cognitive, prevenirea apariției bolilor cronice, reglarea digestiei, prevenirea apariției diabetului și încetinirea debutul bolii Alzheimer.

Descriere plantă:

Salvia aparține ordinului (Lamiales) și familiei labiatelor (Lamiaceae). Sunt semi-arbuști pereni cu rădăcini adânci și foarte ramificați. Tulpinile au 50-80 cm înălțime, ramurile au secțiuni transversale tipic dreptunghiulare. Frunzele sunt alungite-lanceolate, cele inferioare sunt pețiolate iar cele superioare sunt sesile și au marginile crenate. Frunzele de salvie sunt acoperite pe ambele părți cu perișori. Inflorescențele sunt compuse din 2-3 flori și constituie pseudo-raceme compuse din 5-8 pseudoverticile. Corola este albă, violetă sau roz. Înflorește de la sfârșitul lunii mai până în iulie.

Salvia provine din zona de nord a coastei Mării Mediterane. Necesită multă căldură și rezistă bine la secetă. Se poate cultiva eficient în soluri de consistență medie, bine aerisite, care se încălzesc repede. Înghețul în timpul iernilor lungi, reci, fără zăpadă, provoacă plantelor daune considerabile.

Salvia este una dintre plantele medicale cele mai versatile, cunoscute dintre cele mai vechi timpuri. Grecii și romanii antici foloseau inițial salvia pentru conservarea cărnii dar planta avea și un rol medical important.

Substanțe active din salvie:

Substanța activă se găsește în frunzele uscate de salvie (folium Salviae) și uleiul esențial (aetheroleum Salviae). Planta conține 1 – 2,5% ulei esențial, principalele componente fiind alfa- tuiona, beta- tuiona, borneolul, cineolul, camforul și pinenul. În plus, planta conține și taninuri, glicozide, flavonoide, rășini și substanțe amare.

Salvia conține mulți nutrienți:

Datorită conținutului său bogat în vitamine, salvia este considerată drept o plantă miraculoasă cu proprietăți tămăduitoare. Conține un complex de vitamine, printre care vitamina A, B, vitamina C, minerale precum calciu, potasiu, magneziu, fier, zinc şi sodiu, fiind un adevărat izvor de substanțe folositoare organismului.

Proprietățile terapeutice ale salviei

Salvia are următoarele proprietăți:

  • antibacteriane
  • antispastice
  • antiinflamatoare
  • antinevralgice
  • tonic gastric
  • inhibitor împotriva infecțiilor
  • stimulează vindecarea plăgilor
  • regularizează menstruația
  • detoxifierea sângelui

Datorită efectelor antiinflamatoare și de reducerea transpirației, antidiareice, astringente și antibacteriene, salvia este o plantă medicală folosită pe scară largă. Consumul de salvie este recomandat în cazul transpirației excesive din cauza hipertiroidismului sau dezechilibrului sistemului nervos

Salvia poate fi găsită în farmacii și la magazinele naturiste, sub diverse forme – de ceai, de pulbere, de tinctură, ulei sau ulei volatil, dovadă incontestabilă a necesitații acestei plante miraculoase în casele românilor.

Utilizări ale salviei:

Datorită efectelor antiinflamatoare și de reducere a transpirației, antidiareice, astringente și antibacteriene, salvia este o plantă medicală folosită pe scară largă. Consumul de salvie este recomandat în cazul transpirației excesive din cauza hipertiroidismului sau dezechilibrului sistemului nervos. Se poate folosi sub formă de ceai sau apă de gură în cazul inflamației gingiilor, gingivită sau dureri în gât. Extractele alcoolice sub formă de tincturi se folosesc pentru clătirea gâtului. În medicina dentară, de multe ori apare ca ingredient al pastelor de dinți. Este folosită pentru tratarea diareei și balonării. Crește pofta de mâncare, întărește ușor stomacul, ajută digestia. Se poate folosi în băi medicale pentru tratarea hemoroizilor.

Ceaiul de salvie

Ceaiul de salvie, deși nu impresionează prin gustul său ușor amărui, compensează prin proprietățile sale. Acesta are efecte antimicrobiene, antihipertensive și antiinflamatoare, contribuind, în același timp, la scăderea nivelului de zahăr din sânge.

Gustul delicat, ușor dulce-amărui, dar și proprietățile sale, au contribuit la desemnarea Salviei, in 2001, de către Asociația Internațională a Plantelor, “Planta Anului”. Uscată sau sub formă de pulbere, Salvia poate fi găsită în orice farmacie sau magazin naturist.

Potrivit studiilor efectuate de-a lungul anilor, s-a demonstrat ca Salvia officinalis deține puternice proprietăți antioxidante care pot reduce nivelul radicalilor liberi și al altor factori de stres care pot produce inflamații în organism. Inflamațiile care se produc în corp fac parte din procesul natural de vindecare. Cu toate acestea, inflamația cronică poate slăbi corpul și poate provoca probleme de sănătate. Salvia are capacitatea de a preveni deteriorarea celulelor.

Ceai de salvie 100% natural, de la SONNENTOR – un remediu intern și extern pentru mai multe afecțiuni, printre care:

INTERN:

🥬- funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin:
  ✅stimularea producerii şi eliminării de bilă;
  ✅reducerea spasmelor gastro-intestinale şi a balonării;
🥬 funcţionarea normală a sistemului hormonal feminin;
🥬 reducerea stărilor neplăcute care apar la menopauză;
🥬 funcţionarea în condiții optime a memoriei;
🥬 reducerea surmenajului psihic şi intelectual;
🥬 funcţionarea normală a aparatului respirator;
🥬 reducerea transpirației abundente.

EXTERN:
🔱 eliminarea disconfortului care apare la nivelul cavității bucale;
🔱 menținerea sănătății pielii;
🔱 reducerea riscului de sângerare;
🔱 reducerea transpirației abundente

Care sunt beneficiile ceaiului de salvie?

Salvia este un puternic antioxidant

Antioxidanții sunt prezenți în număr foarte mare în salvie și, implicit, și în infuzia obținută din această plantă. Antioxidanții opresc efectele dăunătoare ale radicalilor liberi și curăță organismul de toxine, împiedicându-le să ajungă la celule și să atace țesuturile.


Ceaiul de salvie poate preveni semnele îmbătrânirii precoce și poate să scadă riscul de cancer, boli cardiovasculare, Alzheimer și maladii ale sistemului nervos.

Salvia conține peste 160 de polifenoli diferiți, substanțe chimice din plante care acționează în corpul nostru precum antioxidanții. Un studiu științific a arătat că un consum de ceai de salvie (o cană de 240 ml), de două ori pe zi, a sporit semnificativ mecanismul de apărare prin care funcționează antioxidanții. De asemenea, consumul de ceai de salvie a scăzut atât colesterolul total, cât și colesterolul rău LDL.

Salvia este benefică pentru pacienții cu diabet

În ultimii ani, au fost realizate mai multe studii care au dovedit efectul salviei de a menține sub control nivelul zahărului din sânge (cu alte cuvinte, ține sub control glicemia). De aceea, salvia este recomandată atât pentru cei care suferă deja de diabet, cât și cu rol de prevenție, la persoanele care vor să țină această boală la distanță.

Printr-un studiu realizat pe șoareci cu diabet de tip 2 s-a descoperit că salvia acționează similar cu metforminul, un medicament prescris pacienților cu aceeași boală, pentru a ține glicemia sub control.

Ceaiul de salvie reglează nivelul de estrogen

Salvia a fost folosită timp îndelungat de femei pentru a diminua simptomele menopauzei, dereglărilor hormonale și dezechilibrelor de lactație din perioada alăptării. Ceaiul de salvie poate ține sub control bufeurile și transpirația excesivă, simptome caracteristice menopauzei, și poate regla fluxul menstrual foarte abundent, însă nu este recomandat femeilor însărcinate.

Salvia, utilă în Alzheimer

Deoarece maladia Alzheimer este o boală degenerativă, niciun tratament nu o poate vindeca pe deplin.

S-a dovedit, însă, că prin consumul ceaiului de salvie timp de 3-4 luni, memoria pacienților este îmbunătățită. Specialiștii susțin că salvia inhibă pierderile de acetilcolină, o substanță care a fost găsită în cantități prea mici la pacienții cu Alzheimer.

Ceaiul de salvie este un aliat pentru o piele frumoasă și un păr sănătos

Ceaiul de salvie poate fi utilizat și extern, în tratamentele pentru piele și păr, dar într-o formulă mai concentrată. Tenul foarte gras poate fi echilibrat aplicând ceai de salvie o dată la 3-4 zile pe tenul curățat în prealabil. Lăsăm infuzia să acționeze până când se usucă pe ten, apoi clătim cu apă călduță.

Salvia este utilă și pentru păr, mai exact pentru a stimula creșterea acestuia. Se recomandă masarea scalpului cu o mască formată din ulei de cocos în care am adăugat câteva picături de ulei esențial de salvie. Tratamentul se realizează săptămânal pentru a revitaliza părul uscat și subțire.

Ceaiul de salvie poate elimina mătreață și calmează scalpul iritat.

Salvia poate să reducă valorile colesterolului rău (LDL)

Colesterolul rău este un important factor de risc atunci când vorbim despre bolile cardiovasculare. Unele cercetări au arătat că participanții care au băut ceai de salvie de două ori pe zi au scăzut valoarea colesterolului LDL și valoarea colesterolului total din sânge, în timp nivelul de colesterol HDL (numit și colesterol bun) a crescut, după doar două săptămâni de consum.

Rețetă: prăjitură aperitiv cu salvie și mălai

Avem nevoie de :


Mod de preparare:
 

  •  Preîncălzim cuptorul la 180°C.
  •  Amestecăm mălaiul, făina, bicarbonatul, parmezanul, tofu, frunzele de salvie mărunțite, sarea și piperul – într-un bol până se combina perfect ingredientele.
  •  Apoi adăugăm ouăle, untul ghee și laptele de soia, pe care le amestecăm până obținem o compoziție omogena.
  •  Ungem forma de copt cu puțin unt ghee.
  •  Adăugăm compoziția și introducem tava la cuptor pentru 20-25 de minute.
  •  Verificăm cu o scobitoare dacă sunt gata.
  •  Le scoatem din cuptor. Adaugăm parmezan. Poftă bună!

Contraindicații:

Ceaiul de salvie este contraindicat în caz de hipertensiune arterială, epilepsie, sarcină, alăptare, alergie la salvie.

3 thoughts on “Ceaiul de salvie – Beneficii, proprietăți, utilizări

  1. După o perioadă de gargară cu ceai de salvie,mai precis o săptămână mi se a înnegrit limba.
    Poate fi de la ceaiul de salvie?

  2. In paragraful “Ceaiul de salvie” spuneti ca are efect antihipertensiv, dar in paragraful “Contraindicatii” spuneti ca e contraindicat in caz de hipertensiune… Ce sa inteleg?

  3. Tocmai am aflat de la voi ca salvia poate ajuta in incetinirea debutul bolii Alzheimer, bunicul meu abia ce a fost diagnostica cu aceasta boala 🙁 o sa ii propun sa faca o „cura” cu salvie. Va multumesc mult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.