Castanele: beneficii, valori nutriționale și rețete

Există mai multe tipuri de castane, însă cele mai cunoscute sunt castanele europene ce fac parte din specia Castanea sativa, care înseamnă “cultivat de oameni”. Castanul comestibil sau dulce, așa cum mai este numit, este plantat pentru nucile sale din cele mai vechi timpuri, în toată Europa. Castanele coapte sunt cele mai populare, dar pot fi consumate și fierte, la aburi, prăjite, ca piure sau măcinate și sub formă de făină, care poate fi folosită la prepararea pâinii sau a altor preparate. 

VALORI NUTRIȚIONALE

Castanele, spre deosebire de alte nuci și semințe, sunt relativ sărace în calorii și grăsimi. Pe de altă parte, sunt o sursă bună de minerale, vitamine și fitonutrienți, ce oferă numeroase beneficii pentru sănătate. 

Ele conțin 8.1 grame de fibre dietetice per 100 grame, aproximativ 21% din necesarul zilnic recomandat. Sunt, de asemenea, și o sursă bună de vitamina C, un antioxidant esențial pentru buna funcționare a organismului. 100 de grame conțin 43 mg din această vitamină, adică 72% din necesarul zilnic. Castanele au în compoziție și acizi grași mononesaturați, care ajută la reducerea colesterolului “rău” (LDL) din sânge și la creșterea celui “bun” (HDL).

În ceea ce privește conținutul de minerale și vitamine, acestea sunt o sursă importantă de potasiu, fiercalciumagneziu, mangan, fosforzinc și vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B6) și vitamina A.  Și folații se numără printre nutrienții care se găsesc în compoziția castanelor. 100 de grame de castane conțin 62 µg de folați, adică aproximativ 16% din doza zilnică recomandată.

Castanele, la fel ca alunele și migdalele, nu conțin gluten, motiv pentru care sunt un ingredient de bază în multe preparate fără gluten, destinate persoanelor care au intoleranță la această proteină.

REMEDII PENTRU SĂNĂTATE

În cele ce urmează, îți dezvăluim câteva dintre motivele pentru care ar trebui să incluzi castanele în alimentația ta. 

  • Îmbunătățesc digestia

Castanele comestibile sunt una dintre cele mai bune surse de fibre dietetice dintre toate fructele oleaginoase, ceea ce înseamnă că sunt un aliat de nădejde în problemele digestive. 

Fibrele dietetice reglează mișcările intestinale, prevenind astfel apariția inflamațiilor și a disconfortului abdominal. De asemenea, fibrele din compoziția castanelor ajută la o mai bună absorbție a nutrienților ce se găsesc în alte alimente pe care obișnuiești să le consumi. 

Un studiu realizat de cercetătorii italieni arată că un consum constant de castane comestibile joacă un rol important în îmbunătățirea toleranței gastrice în fața lactobacililor, probiotice ale căror efecte benefice sunt diminuate din cauza acidului gastric și al sărurilor biliare din duoden.

  • Pentru un plus de energie 

În timp ce migdalele și alunele sunt surse de proteine, castanele conțin mai mulți carbohidrați complecși, pe care organismul îi digeră destul de lent. Astfel, nivelul de energie se menține constant pentru o perioadă mai lungă de timp

Alimentele bogate în fibre și carbohidrați complecși, cum este în cazul de față, nu duc imediat la creșterea glicemiei, ceea ce înseamnă că sistemul digestiv va funcționa în parametri normali, iar creierul nu va transmite atât de repede semnale pentru o nouă porție de alimente pe care să le folosească în acest proces. 

Castane decojite
  • Stimulează sistemul imunitar

Concentrația mare de vitamina C și a altor antioxidanți din compoziția castanelor ajută la întărirea sistemului imunitar. Vitamina C stimulează producția de celule albe și acționează ca un puternic antioxidant. Prin urmare, efectele nocive ale radicalilor liberi din corp sunt neutralizate înainte să cauzeze mutații ale celulelor sănătoase sau să producă stres oxidativ la nivelul organelor vitale.

Aceste beneficii ale vitaminei C permit sistemului imunitar să își canalizeze toate eforturile asupra prevenirii afecțiunilor care pot îmbolnăvi organismul. 

  • Mențin sănătatea inimii

Castanele conțin grăsimi bune care reglează nivelul colesterolului, reduc inflamațiile din corp și scad riscul de înfundare a arterelor și vaselor de sânge, prevenind astfel problemele cardiovasculare.

În plus, castanele sunt o sursă bună de potasiuun mineral care reglează tensiunea arterială prin faptul că diminuează efectele nocive ale sodiului atunci când acesta există într-o cantitate prea mare în organism. De asemenea, potasiul contribuie și la dilatarea vaselor de sânge,  îmbunătățind fluxul sangvin către inimă și alte organe esențiale.

CUM INTRODUCEM CASTANELE ÎN ALIMENTAȚIA NOASTRĂ

Datorită gustului dulce și al parfumului lor deosebit, castanele pot fi consumate coapte, fierte, sub formă de cremă sau piure, alături de preparate pe bază de carne. Dacă le prepari acasă, la cuptor, crestează castanele în două și asigură-te că au fost coapte foarte bine înainte de a le consuma. De asemenea, castanele pot fi consumate și după ce au fost fierte timp de 4-5 minute.

În cazul în care ai cumpărat castane proaspete, dar nu vrei să le gătești imediat, le poți păstra proaspete maximum 10 zile ținându-le la frigider. După această perioadă, încep să se întărească și să se usuce. 

EFECTE ADVERSE

Castanele pot fi periculoase pentru organism doar dacă suferi de alergii la fructe oleaginoase. Așadar, în cazul în care ai reacții alergice atunci când mănânci alune sau arahide, cel mai bine ar fi să eviți consumul de castane sau să discuți cu o persoană avizată înainte de a le include în alimentația ta

3 REȚETE DELICIOASE CU CASTANE

Piure de castane

Ingrediente:

800 g castane proaspete;

124 g zahăr Bio;

400-500 ml de apă;

1 linguriță de esență sau miez de vanilie.

reteta piure de castane

Mod de preparare:

1. Preîncălzește cuptorul la 200 grade Celsius. Între timp, crestează castanele și pune-le într-o tavă în care ai pus în prealabil hârtie de copt. Castanele se coc în jur de 15-20 de minute la foc mediu. După 10 minute de coacere, se întorc de pe o parte pe cealaltă.

2. După ce castanele s-au copt, se scot din cuptor și se lasă la răcit timp de 5 minute. Descojește castanele și lasă-le deoparte până se răcesc complet.

3. Într-un recipient de dimensiune medie, pune castanele coapte și curățate, zahărul și apa. Se pun la fiert pentru 30-35 de minute, amestecând din când în când. Compoziția se ia de pe foc atunci când s-a evaporat o mare parte din lichid. 

4. Castanele se strecoară și se amestecă în blender până când se transformă într-o pastă cremoasă, omogenă. Se adaugă din lichidul rămas pentru a se obține consistența dorită. 

5. Piureul se păstrează la frigider.

rețetă supă cremă de castane

Supă cremă de castane

Ingrediente:

3 linguri de ulei de măsline;

1 morcov tăiat cubulețe;

1 tulpină de țelină, tocată cubulețe;

1 ceapă tocată cubulețe;

1.5 l supă de legume;

30 g pătrunjel proaspăt, tocat mărunt;

1/4 linguriță de usturoi măcinat;

2 frunze de dafin;

350 g de castane coapte și descojite;

60 ml lapte de soia;

sare și piper pentru gust.

Mod de preparare:

1. Într-o oală se adaugă uleiul, morcovul, țelina și ceapa. Ingredientele se călesc timp de 8 minute, amestecând din când în când. 

2. Apoi se adaugă supa de legume și se amestecă. 

3. În continuare, se adaugă pătrunjelul, usturoiul, frunzele de dafin și castanele. Amestecul se aduce la punctul de fierbere la foc mediu, după care se lasă la fiert la foc mic, în jur de 30-40 de minute. În tot acest timp, oala se ține acoperită cu un capac.

4. Se ia supa de pe foc și se îndepărtează frunzele de dafin.

5. Supa se pune într-un blender și se amestecă până când toate ingredientele sunt bine pasate. 

6. Amestecul obținut se toarnă din nou în oală și se pune pe foc, adăugând și laptele de soia. Se lasă pe foc până dă din nou în fiert. 

7. La final, se adaugă sare și piper pentru un plus de savoare. 

Tort de castane

Ingrediente:

20 g de făină de castane;

3 linguri de ulei de măsline extra-virgin;

1 vârf de linguriță cu sare de mare;

65 g stafide (înmuiate în apă pentru 10-15 minute și, ulterior, scurse);

43 g nuci (prăjite și tocate mărunt);

43 g semințe de pin;

1 lingură de rozmarin proaspăt.

Mod de preparare:

1. Preîncălzește cuptorul la 180 grade Celsius. 

2. Pune făina de castane într-un bol mai mare și adaugă treptat 500 ml de apă caldă, amestecând în tot acest timp. 

3. Adaugă 2 linguri de ulei de măsline, sarea și stafidele. Amestecă folosind o lingură de lemn. 

4. Transferă amestecul într-o tavă de copt, în formă rotundă, pe care ai tapetat-o anterior cu făină și ulei. Deasupra amestecului pune nucile, semințele de pin, rozmarinul și lingura de ulei de măsline. 

5. Amestecul se coace în jur de 30-35 de minute la foc mic. Este gata de îndată ce capată o culoare maronie. 

Info: Stafidele pot fi înlocuite cu coajă de portocală, cireșe negre uscate, smochine uscate tăiate cubulețe sau măr proaspăt, tocat cubulețe. 

Pentru un plus de savoare, făina de migdale poate fi amestecată cu 2 linguri de pudră de cacao sau poți pune în compoziție și ciocolată neagră, topită (în jur de 150 g), după ce a fost adăugată apa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.