cărbunele activ

Ce este cărbunele activ?

Cu siguranță ați auzit măcar o dată noțiunea de cărbune activ. Cu o istorie impresionantă, această substanță a devenit cunoscută pentru capacitățile ei de a calma durerile stomacale, de a scădea nivelul de Ph al sucului gastric, de a albi dinții și chiar de a trata stările de mahmureală.

Unele dintre beneficiile cărbunelui activ sunt dovedite științific, pe când altele necesită mai multe studii care să le certifice veridicitatea.

Cărbunele se obține prin arderea elementelor care conțin un nivel ridicat de carbon, cum ar fi cărbuni sau coji de nuci de cocos. Cărbunele activ este cărbunele care în procesul de ardere a fost tratat cu anumite gaze. Temperatura mare rearanjează atomii cărbunelui și formează milioane de mici pori, ceea ce face din cărbunele activ o suprafață imensă care poate înmagazina o multitudine de substanțe (în special toxine, însă și nutrienți). Procesul se numește adsorbție și este diferit de absorbție. Pe scurt, adsorbția captează substanțele pe întreaga suprafață, pe când absorbția le adună în interior.

Datorită acestei proprietăți, cărbunele activ a fost folosit de-a lungul istoriei în camerele de urgență ale spitalelor pentru cazurile de otrăvire, ori supradoze cu substanțe periculoase.

În ultimii ani, acesta a început să fie folosit în mod regulat, nu doar în cazurile extreme, ci în diferite preparate precum: limonadă, înghețată și chiar pizza.

Industria cosmetică folosește, de asemenea, cărbunele activ pentru proprietățile detoxifiante pe care le are.

Rolurile cărbunelui activ

1. Este un bun detoxifiant

Cărbunele activ adsoarbe toxinele și le elimină. Din acest motiv este cunoscut și pentru ajutorul în lupta cu kilogramele în plus, deși nu există vreo dovadă științifică.

2. Cărbunele activ ajută procesul digestiv

Datorită efectului asupra toxinelor, cărbunele activ ajută considerabil sistemul digestiv în eliminarea normală a acestora din organsim. Astfel, procesul metabolic este ușurat și se poate desfășura în parametri normali.

3. Cărbunele activ calmează balonarea

Balonarea este ceva cu care se confurntă multă lume, iar cărbunele activ pare a calma senzația incomodă pe care balonarea o aduce.

4. Echilibrează organismul după o supradoză de alcool

Cantitățile moderate de alcool pot aduce chiar beneficii organismului uman. Cu toate acestea, alcoolul în exces suprasolicită ficatul, iar în organism este eliminată o cantitate mare de  acetaldehidă (o substanță toxică care produce stări de greață și disconfort). Mai mult, alcoolul crește aciditatea la nivelul stomacului, iar aceastea poate crea dureri de stomac. Rolul cărbunelui activ este de a elimina toxinele produse de cantitatea mare de alcool ingerată și de a echilibra nivelul Ph-ului la nivelul stomacului.

Produse care conțin cărbune activ


Datorită istoriei cărbunelui activ, oamenii au încercat tot timpul să găsească cele mai originale idei. Cum sună să mănânci o înghețată neagră? Ciudat, știm. Ultimul food trend, anume înghețata din cărbune activ, a umplut internetul cu fotografii speciale, dar fiind modul inedit în care arată. Cu toate acestea, înghețata din cărbune activ nu este recomandată, pentru că ar elimina nutrienții proveniți din celelalte ingrediente.

Cu siguranță ați întâlnit acele paste de dinți negre, pe care la început le considerați bizare. Elementul principal din acestea este cărbunele activ, care se presupune că ar albi dinții și detoxifia cavitatea bucală. Deși multe controverse plutesc în jurul beneficiilor aduse de pasta de dinți „neagră”, mulți oameni spun că dinții lor s-au albit de când o folosesc. Mai mult, datorită efectului asupra Ph-ului gurii, pastele de dinți din cărbune activ sunt recunoscute pentru menținerea sănătății orale pe termen lung.

Măștile din cărbune activ în mod sigur nu vă sună necunoscut, deoarece sunt recomandate pentru decongestionarea sebuum-ului blocat în pori, pentru detoxifiere și curățate în adâncime.

Puteți găsi pe piață inclusiv apă micelară cu rol detoxifiant, datorită conținutului ridicat în cărbune activ. Alte produse cosmetice care se bucură de efectul detoxifiant al cărbunelui activ: scrub anticelulitic, cleanser, șampon, ulei de duș.

Tu pe care le-ai încercat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.