Supă ramen vegană cu ciuperci shiitake

Ramen-ul nu este o supă, e un simbol și o poveste, un zâmbet uman, ușor trist, încurajator în același timp, o trăsătură de penel în istoria omului, menită să ne amintească faptul că suntem, dintr-un punct de vedere fundamental, la fel. Ne oprim toți din munca noastră, atât cât ne e pe potriva vârstei și sănătății, în intimitatea care se naște între noi și un bol de supă hrănitoare și miraculos tămăduitoare.
Povestea acestui simbol japonez, simplificată cu scuzele de rigoare, este una a reînvierii.

Ramenul este o supă hrănitoare, făcută din cantități mici de ingrediente și a devenit felul de mâncare general într-o Japonie aflată în reconstrucție după cel de-al doilea război mondial.

Originea ei, se pare, se află în bucătăria chineză, dar acest lucru nu are importanță fiindcă o astfel de mâncare se putea naște oriunde. Semnificativ este faptul că Japonia a transformat-o într-un simbol național, fapt dovedit de cele peste 20.000 de restaurante de pe teritoriul ei care servesc doar această specialitate.

De-a lungul istoriei, japonezii au demonstrat ca sunt buni la aproape orice – tehnologie, arhitectura, infrastructura, si nu in ultimul rand – mancare! Bucataria lor traditionala este cunoscuta in intreaga lume prin preparatele usoare si delicioase. Japonia este una din cele mai inalt cotate tari cand vine vorba de obiceiuri alimentare sanatoase si cred ca avem multe de invatat de la ei.

In primul rand, bucataria japoneza se bazeaza foarte mult pe preparate din peste si fructe de mare. Ei consuma foarte putina carne rosie si, chiar si atunci cand o consuma (cu precadere vita), este renumita ca fiind cea mai buna carne rosie din lume.

Totusi, ce apreciez cel mai mult la bucataria lor este ca dispune de un numar foarte mare de mancaruri care sunt vegane din start. Se pricep foarte bine sa gateasca tot felul de legume, fructe si chiar si alge de mare (numite nori)!

Printre cele mai cunoscute preparate japoneze se enumera tocmai ramenul. Această supa pe care o mananci si te saturi, nici nu mai este nevoie sa ceri si felul doi. In mod traditional, ramen contine taitei, carne de porc taiata fin sau alt tip de carne, legume si verdeturi, precum ceapa verde si patrunjel si alge, dar si jumatate de ou fiert.

Nu e greu deloc sa faci ramen vegan, ceea ce vom face si noi astazi! 🙂 Trebuie doar sa nu pui carne si ou si ramai cu o panza alba perfecta pentru experimentat!

Sigur, asta nu inseamna ca o sa iti mai fie foame dupa ce mananci un bol de ramen vegan. Ba din contra, s-ar putea sa te saturi dintr-un singur bol, iti garantez!

Sunt multe moduri in care poti sa faci ramen vegan, la fel de multe ca si cele pentru ramen normal! De pilda, in loc de carne poti sa suplinesti cu tofu afumat sau la grill – poti de exemplu sa folosesti o parte din reteta mea pentru cubulete de tofu cu usturoi, se potrivesc de minune la ramen!

Alt lucru important este legat de legumele pe care le vei folosi. Majoritatea retetelor de ramen nu folosesc mai mult de doua, trei legume diferite (inclusiv algele, care sunt obligatorii in reteta traditionala), asa ca ar fi mai bine sa eviti sa faci ceva asemanator cu supa de pui clasica, din copilaria noastra, caci nu despre asta este vorba! Ramen-ul trebuie sa fie un pic mai subtil.

Ciupercile se folosesc des in ramen din doua motive – in primul rand, ciupercile sunt pline de proteine si daca faci ramen vegan care sa te tina de la pranz pana seara o sa vrei sa asiguri continutul proteic al amestecului de ingrediente. In al doilea rand, ciupercile au o textura similara cu unele carnuri, deci pot suplimenta aroma si textura intregului preparat, pentru a-l face sa se simta ca un bol de ramen clasic! Mie personal imi plac ciupercile si goale si cred cu tarie ca acestea au potentialul de a imbogati foarte multe retete! 🙂

Reteta de ramen, fie ea vegana sau cu carne, este o reteta nu foarte grea, dar care dureaza putin sa fie gata datorita multiplelor etape de gatit. Daca simti ca ai timp, iti recomand sa o incerci cu incredere! As recomanda sa incepi cu reteta aceasta simpla de ramen mai intai, iar dupa aceea poti sa incerci si retete mai avansate daca esti pasionat de bucataria japoneza!

Japonezii au ei modul lor deosebit de a gati si de a face majoritatea lucrurilor, cu o minutiozitate de invidiat, lucru care ii deosebeste de restul lumii. Insa asta nu inseamna ca nu ar trebui ca fiecare dintre noi macar sa incerce sa includa acea ambitie si dragoste in retetele e care le pregatim!

In Japonia, ramen este simbolul pranzului clasei muncitoare. Restaurantele de ramen au ora de varf, mai ales in timpul pranzului, cand toata lumea iese in pauza de masa. Ramen-ul si bucataria japoneza in general au crescut in popularitate in intreaga lume in ultimul timp, iar asta ma bucura foarte tare! Sper sa gasim si noi bucuria mancatului sanatos si a portionarii corecte.

 Ingrediente:

 Mod de preparare:

  1. Într-o oală, topește uleiul de cocos și adaugă ceapa, urmată de ghimbir și usturoi
  2. Amestecă și adaugă ciupercile uscate (!important: păstrează apa în care s-au hidratat ciupercile și adaug-o după 5 minute).
  3. Adaugă niște apă fiartă și restul ingredientelor, și lasă să mai dea într-un clocot.
  4. Pune și tăițeii din orez la fiert si toarnă-i peste supă și asta-i tot!

Poftă bună! 🍜💕

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.